MISIUNEA PROGRAMULUI
- Programul de masterat Istorie: permanenţe, interferenţe şi schimbare este structurat astfel încât să formeze competențe profesionale pentru cei care urmăresc un grad de profesionalizare și specializare ridicat, absolvenților din domeniul disciplinelor umaniste (în special licențiaților din domeniul Istorie), celor care intenționează să urmeze studii doctorale în domeniul Istorie, profesorilor din învățământul preuniversitar, celor care lucrează în arhive, biblioteci sau muzee etc. Misiunea acestui master profesional este să promoveze şi să susţină crearea şi diseminarea de cunoştinţe prin activităţi de educaţie şi formare continuă, cercetare şi dezvoltare umană la standarde ridicate.
- În contextul dinamismului societăţii româneşti de astăzi, programul de studii Istorie: permanenţe, interferenţe şi schimbare îşi asumă răspunderea de a forma specialişti competenţi, care să corespundă exigenţelor pieţei muncii, de a dezvolta activitatea de cercetare ştiinţifică, fundamentală şi aplicativă, în concordanţă cu standardele naţionale şi internaţionale, de a susţine dezvoltarea regională şi integrarea euro-atlantică, promovând principiile fundamentale europene, alături de valorile, tradiţiile, cultura specifică Bucovinei, cu caracterul ei multicultural.
- Programul de studii de master are un caracter aplicat, în sensul aprofundării într-o manieră interdisciplinară a noțiunilor, conceptelor, teoriilor, aspectelor metodologice, cunoștințelor etc.
Anul I
Mitul naţiunilor. Originile medievale ale Europei |
Casele Regale din Sud-Estul Europei în sec. XIX-XX |
Autohtoni şi migratori în europa mileniului întunecat |
Etică şi integritate academică |
Monarhie, oligarhie, democraţie în antichitate |
Structurile şi frontierele vieţii private |
Istoria relaţiilor Europei cu lumea musulmană |
Stalinism şi naţional-comunism: istorie orală |
Organizaţii europene şi euroatlantice |
Istoria ideilor federaliste în Europa |
Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților |
Optional 1
|
Proiectarea și managementul programelor educaționale |
Didactica domeniului și dezvoltării în didactica specialității |
- Discipline obligatorii
- Discipline opționale
- Discipline facultative
Anul II
„Problema evreiască“ în România: documente şi mărturii |
Partidele politice în România modernă şi contemporană. Doctrine, programe, strategii electorale |
Metode şi tehnici de cercetare şi documentare |
Practică de specialitate şi documentare |
Elaborarea lucrării de disertaţie |
Europa şi Lumea după 1945 |
Practică pedagogică |
Optional 2
|
- Discipline obligatorii
- Discipline opționale
- Discipline facultative
COMPETENȚE
Competențe profesionale:
- Capacitatea de a folosi noțiunile de schimbare, permanenţe şi interferenţe în diferite contexte și de a le utiliza în cercetarea empirică;
- Abilitatea de a furniza un cadru informativ şi interpretativ bogat şi nuanţat în domeniul istoriei naţionale şi universale, pe baza textelor, a conceptelor, a metodelor şi a tehnicilor de lucru deprinse după parcurgerea programului masteral;
- Dezvoltarea spiritului critic, eliminarea stereotipiilor şi a clişeelor faţă de alte persoane, grupuri, colectivităţi sau popoare şi respectarea punctelor de vedere provenite din diferite medii naționale și culturale, europene și non-europene, în urma abordării comparate şi integrate a istoriei, a înţelegerii convergenţelor şi divergenţelor, a cunoaşterii interferenţelor şi influenţelor exercitate de-a lungul istoriei;
- Dezvoltarea abilităţii de a comunica şi interpreta informaţii istorice, oral şi în scris, în propria limbă şi în limbi străine, utilizând terminologia şi tehnicile dobândite în cadrul programului masteral;
- Utilizarea sistemului epistemologic si metodologic specific domeniului pentru explicarea și interpretarea unor variate tipuri de răspuns profesional, operaţionalizând concepte, situaţii, procese, proiecte etc. asociate domeniului;
- Abilitatea de a utiliza instrumente din alte ştiinţe umaniste (de exemplu, critica literară şi istoria limbii, istoria artei, arheologie, antropologie, drept, sociologie, filosofie etc.)
Competențe transversale:
- Îndeplinirea la termen, riguroasă şi responsabilă, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice, aplicarea riguroasă a regulilor de citare şi respingerea plagiatului;
- Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup şi de muncă eficientă în echipă, cu asumarea de roluri diverse;
- Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare; conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue, în scopul inserţiei şi adaptării la cerinţele pieţei muncii.
OCUPAȚII POSIBILE
Denumirea programului de studii este corelată cu următoarele ocupații existente în Clasificarea Ocupațiilor din România –