MISIUNEA PROGRAMULUI
Misiunea didactică:
- Promovarea unei educaţii moderne, întemeiate pe aprofundarea dimensiunii cognitive şi a celei formative a istoriei, oferirea şi asimilarea unui set de cunoştinţe viabile din punct de vedere ştiinţific, prin interpretarea şi valorificarea acestora;
- Formarea de specialişti capabili să pună bazele unei mentalităţi şi culturi de tip european
- Amplificarea tradiţiei de 4 decenii de învăţământ istoric superior la Suceava.
- Finalizarea procesului de instruire didactică prin efectuarea studiilor doctorale în cadrul IOSUD existentă (domeniul Istoria României, subdomeniile Istorie modernă şi Istorie contemporană).
- Oferirea posibilităţii absolvenţilor de a se angaja atât în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar, cât şi în cele de cercetare academică (Institutul „Bucovina” al Academiei Române, cu sediul la Rădăuţi, jud. Suceava), de cultură (muzee, arhive).
- Specializarea studenţilor în direcţia conştientizării diferenţelor dintre concepţiile şi abordările istoriografice din perioade şi contexte variate, respectarea punctelor de vedere aflate în dezbaterea istoriografică actuală;
- Specializarea oferă posibilitatea studenţilor să aibă cunoştinţe generale de metodologie, instrumente şi problematică în cel puţin două dintre cele mai mari perioade istorice în care este în general împărţită istoria (precum antică, medie, modernă şi contemporană) precum şi să cunoască o serie de teme diacronice semnificative.
Misiunea de cercetare:
- Valorificarea tradiţiilor regionale de cultură şi civilizaţie în domeniul cooperării interetnice, interreligioase şi interculturale ale „modelului” Bucovina
- Cercetarea patrimoniului istoric, arheologic, numismatic al Bucovinei istorice (inclusiv regiunea Cernăuţi-Ucraina).
- Creşterea ponderii cercetării efectuate pe bază de granturi şi racordarea tematicii de cercetare la cerinţele naţionale şi ale Uniunii Europene;
- Dezvoltarea nucleului de cercetare în cadrul centrului de cercetare “Carpathica”;
- Încurajarea programului de cooperări interne şi internaţionale şi a participării la competiţii pentru obţinerea de granturi finanţate de organismele naţionale şi europene;
- Realizarea unui program coerent de iniţiere şi implicare a studenţilor din cadrul cercurilor profesionale în activitatea de cercetare ştiinţifică.
Anul I
Anul II
COMPETENȚE
Competențe generale:
- Regăsirea informației edite despre trecutul istoric
- Stabilirea faptelor istorice pe baza informaţiilor din izvoare şi din afara izvoarelor
- Prezentarea orală şi scrisă, în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională, a cunoştinţelor de specialitate
- Utilizare la un nivel de bază a metodelor specifice unei ştiinţe auxiliare a istoriei (paleografie chirilică/slavă/latină, epigrafie)
- Utilizarea conceptelor şi a metodelor de bază ale cel puţin unei alte ştiinţe sociale sau umaniste, sau ale unei discipline de graniţă între istorie şi alte ştiinţe (antropologia istorică, istoria artei, economia, sociologia, filosofia etc.)
- Producerea punctuală a unor noi cunoştinţe istorice pe baza cunoaşterii adâncite a unei epoci şi/sau probleme istorice de complexitate medie
Competențe specifice:
- Îndeplinirea la termen, riguroasă şi responsabilă, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a sarcinilor profesionale, cu respectarea principiilor eticii activităţii ştiinţifice, aplicarea riguroasă a regulilor de citare şi respingerea plagiatului.
- Aplicarea tehnicilor de relaţionare în grup şi de muncă eficientă în echipă, cu asumarea de roluri diverse.
- Căutarea, identificarea şi utilizarea unor metode şi tehnici eficiente de învăţare; conştientizarea motivaţiilor extrinseci şi intrinseci ale învăţării continue
OCUPAȚII POSIBILE
Ocupații prevăzute în cadrul RNCIS (Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior) – Cod COR: 262102 / Denumire cor: conservator opere de arta si monumente istorice (studii superioare) / Cod COR: 262107 / Denumire cor: restaurator bunuri culturale (studii superioare) / Cod COR: 262104 / Denumire cor: restaurator opere de arta si monumente istorice (studii superioare)