Delegație din regiunea Cernăuți, în vizită la Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale
Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit, joi 25 iunie 2026 o delegație din regiunea Cernăuți, în cadrul proiectului „Consolidarea rețelei de experți prin formarea și dezvoltarea unei rețele transfrontaliere de schimb de informații și parteneriat educațional”, implementat de Centrul Regional pentru Formare Continuă Cernăuți, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și cu sprijinul Reprezentanței Fundației Hans Seidel în Ucraina.
Vizita a inclus organizarea unei mese rotunde dedicate schimbului de experiență în domeniul combaterii dezinformării și consolidării cooperării transfrontaliere dintre România și Ucraina. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice, ai mass-media și ai organizațiilor neguvernamentale din Ucraina, implicați în programul de formare privind identificarea și combaterea dezinformării și a știrilor false.
În deschiderea evenimentului, Serghei Hakman, reprezentant al Centrului Regional pentru Formare Continuă Cernăuți, a prezentat obiectivele proiectului, subliniind că acesta urmărește consolidarea unei rețele transfrontaliere de experți și dezvoltarea cooperării dintre administrația publică, mass-media, organizațiile neguvernamentale și mediul universitar în domeniul combaterii dezinformării. Potrivit acestuia, proiectul include programe de formare pentru funcționari publici, jurnaliști și reprezentanți ai societății civile, precum și activități de schimb de experiență cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Din partea Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale au fost prezenți prof. univ. dr. Florin Pintescu, decanul facultății, lect. univ. dr. Marcela Șlusarciuc, lector univ. dr. Sergiu Lucian Raiu și lect. univ. dr. Marin Gherman, acesta din urmă moderând discuțiile din cadrul mesei rotunde. În cadrul întâlnirii au fost analizate provocările generate de fenomenul dezinformării, necesitatea cooperării dintre instituțiile publice, mediul academic, jurnaliști și organizațiile societății civile, precum și modalitățile prin care schimbul de bune practici poate contribui la consolidarea rezilienței comunităților din regiunea transfrontalieră.
Participanții au discutat și despre rolul universităților în dezvoltarea competențelor privind alfabetizarea media și comunicarea strategică, precum și despre oportunitățile de extindere a colaborării dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și instituțiile partenere din regiunea Cernăuți.
Proiectul urmărește dezvoltarea unei rețele transfrontaliere de experți și organizarea unor programe de formare destinate funcționarilor publici, jurnaliștilor și reprezentanților organizațiilor neguvernamentale, punând accent pe cooperarea interdisciplinară în combaterea dezinformării. La finalul proiectului va fi organizată o conferință de bilanț, în cadrul căreia participanții vor prezenta modul în care au valorificat competențele dobândite în activitatea profesională.
Partenerii proiectului sunt Centrul Regional pentru Formare Continuă Cernăuți, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Asociația Administrațiilor Publice Locale din regiunea Cernăuți.





