Vă prezentăm studiul Tăcerea în “literatura refugiaților”. O analiză a indicibilului și a nespusului în Une chambre en exil de Omar Youssef Souleimane.

Contribuția lui Álvaro Alcázar (doctorand în Litere la Sorbonne Université – lingvistică și traductologie hispanică și romanică) este o invitație de a explora domeniul bogat și diversificat care izvorăște din experiențele de dezrădăcinare, migrație forțată și, adesea, exil politic sau cultural. Această literatură reflectă provocările, durerile și speranțele legate de condiția de refugiat, oferind o perspectivă asupra unor probleme globale precum războiul, persecuția, supraviețuirea și căutarea identității.

 Narațiunile care compun literatura numită „a refugiaților” s-au născut din condeiul unor autori care încearcă să povestească experiențe ce cad adesea în tăcere, dar unele dintre ele, în momentul căderii, pot să rezoneze în realitatea cititorilor. Acești autori scriu adesea într-o limbă de scriere „inconfortabilă”, al cărei tăcere legată de trauma exilului și de dizolvarea sinelui constituie un element esențial. Susținem că, la un moment dat, tăcerea se transformă în urme lizibile pentru cititor. Cu toate acestea, nu cumva cuvintele acestor autori rămân capturate în meandrele nespusului și indescriptibilului traumatizant, încât cititorul să aibă dificultăți în a descifra nenumăratele opacități ale scrierii lor? Tăcerea autorului, a personajului refugiat, dă un sens și o formă experienței de deplasare forțată; ea șerpuiește printre ecourile „seismelor” prin care au trecut autorii, tremurăturile asupra cărora pot atrage atenția cititorilor. Dar, în ce constă această tăcere născută din exil? O vom analiza prin studiul unor extrase din opera lui Omar Youssef Souleimane, autor refugiat.