GENERALITĂȚI
Universitatea “Ştefan cel Mare Suceava” prin Facultatea de Istorie şi Geografie oferă programe de studiu ID şi elaborează planurile de învăţământ în concordanţă cu obiectivele specializărilor, astfel încât să asigure o pregătire echivalentă celei de la forma de învăţământ de zi.
Programele de studiu ID se organizează pe baza planurilor de învăţământ aprobate pentru aceleaşi specializări în învăţământul de zi.
Durata de şcolarizare a studentului ID este de 3 ani.
În cadrul fiecărei discipline se cuantifică următoarele tipuri de activităţi:
- activităţi tutoriale (AT) şi de evaluare pe parcurs (teme de control TC), echivalentul orelor de seminar de la forma de învăţământ de zi;
- activităţi aplicative asistate (AA) – laborator, proiect, practică şi alte activităţi faţă în faţă, echivalentul orelor de laborator, proiect sau practică de la forma de învăţământ de zi;
- orele de curs de la forma de învăţământ de zi sunt echivalate prin studiu individual (SI).
Tutorele este cadrul didactic desemnat de Consiliul Departamentului ID al Facultăţii pentru a desfăşura activităţi de consiliere, îndrumare şi verificare a cunoştinţelor unui grup de studenţi înscrişi într-un program de învăţământ la distanţă.
Sistemul tutorial reprezintă cadrul educaţional prin care se asigură studenţilor înscrişi într-un program de învăţământ la distanţă suportul material, resursele de învăţământ specifice şi sistemele de comunicaţii bidirecţionale.
Precizări privind sistemul de credite transferabil
- Fiecare disciplină din planul de învăţământ este prevăzută cu un anumit număr de credite transferabile exprimate printr-o valoare numerică.
- Creditul este o unitate convenţională care măsoară volumul mediu de muncă al studentului necesar pentru asimilarea cunoştinţelor în vederea promovării la o disciplină din planul de învăţământ. Un credit este echivalat cu 25 ore fizice. Punctele obţinute la o disciplină se determină prin înmulţirea creditelor alocate disciplinei cu nota obţinută de student.
- Creditele se acordă şi se contabilizează numai pentru disciplinele obligatorii şi cele opţionale.
- Creditele repartizate unei discipline se acordă studentului cu condiţia îndeplinirii tuturor obligaţiilor şcolare aferente disciplinei şi după obţinerea notei de promovare (5 – nota minimă de promovare a unei discipline).
- La sfârşitul fiecărui semestru se organizează verificarea cunoştinţelor (prin examen, colocviu, proiect) la toate disciplinele parcurse în acel semestru.
- Pentru promovarea unui an de studiu studentul are obligaţia să acumuleze numărul de 60 de credite prevăzute în planul de învăţământ.
- Înscrierea în anul de studiu următor este condiţionată de acumularea unui minimum de 45 de credite din anul de studiu în care este înscris studentul.
- Înscrierea în anul de studiu următor se face în funcție de numărul de credite acumulate după cum urmează:
- studenții care au acumulat toate creditele aferente anului de studiu sunt înscriși în anul de studiu următor;
- studenții care au acumulat numărul minim de credite stabilit conform Regulamentului cadru privind activitatea profesională a studenţilor-R05, Anexa 2;
- nu este posibilă promovarea în anul terminal (III), dacă studentul are mai mult de o disciplină în regim de credit restant aferentă semestrului I și una aferentă semestrului al-II-lea.
- Prezentarea la examenul de licenţă este condiţionată de acumularea a 180 de credite în cei 3 ani de studiu.
- Sistemul de credite transferabile oferă posibilitatea echivalării perioadei de studiu efectuate în facultatea de origine şi/sau străinătate.