Centrul COACH-USV aduce la Suceava expoziția «Arta Observației»
100 de ilustrații editoriale inspirate din cercetări de antropologie socială
Centrul COACH-USV aduce la Suceava expoziția «Arta Observației»
100 de ilustrații editoriale inspirate din cercetări de antropologie socială
Joi, 7 noiembrie 2024 a avut loc sediul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Corp A, etaj 1, vernisajul expoziției «Arta Observației» 100 de ilustrații editoriale inspirate din cercetări de antropologie socială.
Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) în parteneriat cu Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vă invită într-o călătorie vizuală impresionantă inspirată de cercetări din domeniul antropologiei sociale. 100 ilustrații editoriale aduc la viață narațiuni complexe și subtilități culturale surprinse de 69 de cercetători/oare și 45 artiste/ști.
Cum a obișnuit deja Centrul COACH-USV aduce în fața publicului rezultatele cercetătorilor prin a populariza știința în societate. De această dată este vorba de o expoziție ce reunește 100 de ilustrații și texte publicate pe platforma Sfertul Academic susținută de Antropedia. Fiecare ilustrație expusă este însoțită de o scurtă descriere a articolului din care este inspirată și de un cod QR care trimite la pagina pe care materialul poate fi citit sau ascultat sub formă de podcast. În spatele fiecărui articol este, de cele mai multe ori, o muncă de cercetare etnografică întinsă pe mai mulți ani. Într-un fel, s-ar putea spune că la baza acestei expoziții se află un volum cumulat de muncă de sute de ani – un demers atipic, într-o lume dominată tot mai mult de viteză și de rezultate rapide. «Arta Observației» ne dezvăluie diversitatea și profunzimea experienței umane în toată complexitatea ei și stimulează conversații despre practici sociale și norme culturale.
La vernisajul din 7 noiembrie 2024 au participat ca invitați dl. prof. univ. dr. Nicu Gavriluță de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof. univ. Florin Pintescu, Decanul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale, doamna prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, director Centru COACH-USV, lect. univ. dr. Lucian Mocrei-Rebrean și lect. univ. dr. Sergiu Raiu. Alături au fost prezenți studenți ai specializărilor Resurse Umane, Asistență Socială, cadre didactice universitare, precum și studenți de la alte specializări.
«Arta Observației» este o expoziție itinerantă care, înainte de a ajunge la Suceava, a fost expusă în mai multe locații din țară: Cărturești Carusel și Muzeul Țăranului Român (București), Ornella Fusion Gallery (Timișoara), Turnul Croitorilor (Cluj-Napoca), Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” (Bistrița), în Piața Mare din Sibiu, în cadrul Astra Film Festival, și din străinătate: University of Manchester (Manchester, Marea Britanie) și Facultat de Geografia i Història (Barcelona, Spania).
Dacă antropologii sunt maeștri ai artei observației, cum arată arta inspirată de observațiile lor? Expoziția construiește o punte între mediul academic și artă și pune în lumină puterea transformatoare a celor două domenii, dar și a colaborării interdisciplinare. Vă așteptăm să descoperiți cum antropologia poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea unei înțelegeri mai profunde a sinelui și a lumii înconjurătoare, oferindu-ne instrumente pentru reflecție și conectare umană.
Mulțumim doamnei Maria Radan-Papasima inițiatoarea și coordonatoarea expoziției „Arta Observației”, acesta fiind un proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) prin Uniunea Europeană, Programul Creative Europe.
Expoziția «Arta Observației» 100 de ilustrații editoriale inspirate din cercetări de antropologie socială, poate fi vizitată între 4 – 15 noiembrie 2024 la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Corpul A, Etaj 1, Str. Universității 13, Suceava.